Povestea pe șleau

Pe scurt

Răzvan mi-a spus mama și Răzvan mă prezint și vouă. Am 24 de ani și deși dulceața mea e despre voi și despre momentele voastre de bucurie, acum mă aflu printre norocoșii care pot să-și spună povestea unui vis împlinit. Cu bune și cu rele, cu ambiția și poate uneori naivitatea unui tânăr care are un vis, am făcut tot ce mi-a stat în putere să îndeplinesc ceva pentru sufletul meu și care să fie numai bun să fie împărtășit cu cei dragi. Dulceața mea și ceea ce veți avea pe masă este rezultatul unor străduințe pe care o să încerc să vi le povestesc în cele ce urmează așa cum știu eu mai bine.

Cum am ajuns la Idicel Pădure

În 2012, student fiind la Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor din Cluj-Napoca, m-am implicat într-o cercetare în vederea înființării unui centru de colectare de fructe de pădure. Am avut parte de toată experiența Idicel Pădure, aceea care m-a făcut să mă îndrăgostesc și să-mi doresc să construiesc ceva care să-i ajute pe localnici. Am locuit la familia Popoviciu a lu’ Bârsănucu și am muncit alături de ei în fiecare zi. Seara mergeam cu lăptarul satului prin sat să-i întreb pe oameni dacă sunt de acord cu înfiinţarea unui centru de colectare, despre ce situaţie financiară au, cum se descurcă şi cât pământ au.

M-au inspirat cireșii din sat și m-am hotărât să cumpăr fructele și să fac un proiect pentru oamenii din zonă. Așa am ajuns ca în luna iunie să pun afișe, chemând localnicii să vină la mine cu cireșe folosind în schimb economiile mele și banii obținuți din vânzarea telefonului.

Bunăvoința, răbdarea și înțelepciunea lu’ tanti Veronica Gavrilaş mi-au fost ingredientele principale atunci când am început alături de ea să fac dulceață. Deși în perioada aceea nu primea nimic în schimbul muncii sale, am pus mână de la mână cu toții și-am făcut primele borcane din „Dulceața lui Răzvan”.

Salonul Internaţional de Produse Alimentare de la Paris

Cum am ajuns eu la Salonul Internațional de Produse Alimentare de la Paris? Noroc n-aș putea spune că a fost pentru că norocul și-l face omul, dar sigur pe undeva s-au aliniat stelele de m-au ajutat să ajung acolo.
La începutul toamnei am plecat în Franța să fac practică într-o într-o podgorie și acolo m-am împrietenit cu niște oameni frumoși și buni la suflet care m-au ajut să ajung la SIAL. Dulceața de cireșe, de zmeură și de afine a făcut furori și, deși nu mersesem acolo cu un tir de produse cum au făcut alții, am cunoscut retaileri care m-au ajutat să intru pe piață.

Dulceața lui Răzvan la Londra

Văzând că e un proiect de succes am contactat o cunoştinţă stabilită în Londra în vederea unei colaborări. În luna februarie 2013 i-am trimis un mail prin care îi ceream ajutorul, să devenim parteneri. Simţeam nevoia că trebuie să investesc şi din păcate nu aveam banii.

Discuția noastră a durat o oră, atât am avut la dispoziție să-i explic toată pasiunea mea, toată nebunia prin care trecusem până atunci și toată energia mea pe care doream să o investesc. Însă totul s-a redus la un singur lucru: a gusta dulceața mea, acesta fiind și probabil punctul care l-a convins.

Pentru mine era practic ultima şansă să încep proiectul în acest an. Discuţia cu partenerul din Anglia a fost miercurea, eu joi am ajuns acasă şi când am deschis mal-uil şi am văzut acceptul lui să începem demararea acestei investiţii.

Vreau să zâmbiți când vedeți dulceața mea

Casa care găzduieşte această făbricuţă am construit-o în stilul casei tradiţionale din Idicel Pădure, cu geamuri, cu târnaţ, întocmai unei case ţărăneşti. Tot ce am făcut a fost cu gândul la autenticitatea produsului și la grija pe care oamenii aceștia au arătat-o față de mine. Dulceața mea îi făcută doar din fructe de pădure sălbatice și folosesc rețeta din Idicel Pădure la care adaug multă multă dragoste. În final, singurul lucru pe care mi-l doresc… este să zâmbiți când vedeți dulceața mea.